E greu…

…să zvâcneşti două inimi străine sub acelaşi sân.

una din poeziile pe care as fi vrut sa le fi scris eu…

Descântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.

E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

(Ana Blandiana)

PS: Azi, in Jurnalul National, supliment cu CD Tatiana Stepa :)

din mare… marea mea…

În lipsa ta, soarele se despletise în mare… Şi rece, încă fumegând, valurile l-ar fi înghiţit… În lipsa ta, marea răsărise din soare sau, fără de vină poate, marea răsărise din mine… Dintr-un unghi prea adânc înfipt în nisipuri… În lipsa ta, cerul naşte păsări aprigi… În lipsa ta, ce-am îmbrăţişat în tălpi apune… Nisip… Doar buzele mele încleştate rămân să aştepte…

***

abur de straşnică
beţie
a cerului
sfârşeală de iubiri
în ciob roşu
colţ de zid
şi scoici calde
suflete plutind
asupră-mi marea
în sicriul de
pe mal
albeşte
singurul om

Coacă florile-n grădină/ Dragostele mele-n toi…

Coacă florile-n grădină
Dragostele mele-n toi
Şi sobor de vreri suspină
Lume pentru amândoi.

Scurmă pruncul cu vătraiul,
Roade ciob din colb de om,
Rugă să pornim cu graiul
Unei ape şi-unui pom.

Sorţi de piatră ferecată,
Amuţind cununi de ploi
Să mă curgă înc-odată
Noi.

status

În seara asta, pentru prima oară după patru ani, m-am simţit singură în Bucureşti.

din ploaie

construim albastrul apelor
din fotografii ale unor vremuri
în care aflasem deja
ce înseamnă pereche

vom fi sădit ceruri noi
odată cu om, cu rod, cu mov

coliba de la apus
încalece-mi lumina

mi te-am visat
la fel de blând
cum tremurai o cană şi un gând

habar n-ai tu
cât de bine ne-am făcut
clădind albastru apelor
fotografii nepereche
ceruri cu rod şi cu mov
şi cu doi

Celtic Dance By Riverdance – Gypsy

luna se golea peste braţele mele
braţe de om pe care ţi le închinam
da
o să mă fugi peste lume
cu visele mele totuna
cu Luca
şi pocalul din care murim laolaltă

mi te aştern pe sub pleoape
şi acum ştii că ai ajuns de la capăt
ca-n filmele de acum şi de zeci de veacuri
mi te amintesc curat
în războaiele punice
în pontul euxin
în munţii sarmaţi
între oşti şi nopţi de peruzea
învăţându-mi copiii să zboare
peste oşti şi munţi şi războaie punice
ai putea să-mi semeni
şi locuri pe care nu le-am locuit
cu ochii tăi mici care mă caută mică

te-aş iubi ca să fie linişte
linişte cu palme şi cu nesomn
să mi te aştern pe sub pleoape
tu regatul meu întreg
cu armele mele şi cu toate apele pământului

şi deşi sufletele împerecheate
nu trebuie să vieţuiască vieţi
să trăiască traiuri
tot noi murim împreună
ca să ne regăsim cuminţi
şi trişti şi vii
în locuri strâmte
sau pajiştile care îmi răsună acum
organic
şi cu toate visele asupră-ne
am trăit toate vieţile noastre
trecute
în toate visele mele

ştiu
nu spune nimic
ştiu

Travka

Timpul mi s-a terminat
Ce-ti pasa tie femeie cu zambet de drac?
Daca in clipa asta am s-o fac pana la capat
Ori o sa tac inchis in al meu mare opac.

A iubi e ingeresc…
Si sunt derutat, iubito, de pisica asta care
Imi da tarcoale, lovindu-mi in cap.
Injur pe toti sfintii ce rad din scripturi
De dragostea asta a mea care n-are structuri…

Ce risipa, ce pacat!
De ce dai atunci cand nu ai?
Pereche in lumea asta toata imi pari…

…

Nu suntem decat doi albi pierduti intr-un loc , undeva…

Dar intr-un fel ne intalnim dimineata in zona in care ceata ne descopera viatza…
Dar intr-un fel ne intalnim dimineata in zona in care
eu sunt caine
tu hiena
eu cal
tu balena
eu sarm
tu deriva
eu calm
tu atat de activa

Dar intr-un fel ne intalnim dimineata pe fond sentimental,
Pe fond sentimental deprimat de atatea crime impreuna cu tine…

“I die just a little so I can live a little bit more.” (Leigh Nash)

o duminica despre dragoste si 13 carti… toate noi… totul cum ar trebui sa fie…

joaca

Cine plânge după tinereţea aia timpurie e cel puţin nebun… Sau poate că n-a simţit ce simt eu de vreo două zile încoace…

Trecerea arzătoare de la eu la mine e un proces pe care n-am ştiut să-l cântăresc… Şi poate că nici n-am gustat totul cum se cuvine… Tot ce mai contează e că senzaţia de bine în pielea mea, de stăpână a unei case, a unui drum şi a unei vieţi e tot ce-mi puteam dori de la acel anul ăsta nu mai ratez…

Joaca asta cu sinele m-a făcut să ard… Joaca de-a dragostea, de-a femeia, de-a omul… Joaca de a te contura, de a te teme şi de a fi… Sunt unduioasă şi mântuită în acelaşi timp, sunt plină de vieţi şi de vise… Am fapte cu majuscule, prieteni cu care ard bucată cu bucată, amintiri care mă tremură şi anotimpuri… Am anotimpuri ale unui sine care nu se mai satură de tot…

Mă cuprinde un dor de toate apele unei vieţi pe care încă n-am ştiut s-o încap… Şi nu ştiu cui să-i mulţumesc mai întâi pentru asta…