când dorul scrie în mine o carte scrie un castel

când dorul scrie în mine o carte scrie un castel
deznădăjduit de oameni scrie în mine oameni noi o să ştiu

că însemn că însemăn în lume plămadă de dumnezeu
că din două guri se sapă se udă din două pluguri truda rodului

când dorul umple lumea de păcat când semeţeşte vina
uitat de cerul fracturat de tot ce-a cotropit în cârciumi de prin sud

o să ştiu că nu sunt carne fără lucrare nu sunt jgheab sau poate
că sunt chiar sunt viermele născător de mătase

când dorul negreşit învolburat căscat din gură mare
va cresta maluri tăioase din mine va biciui apele pământului

nimic din tot nimic nu ştie unde să întâmple să poruncească
înţelenirea brazilor de prin femei de prin iuţirea dorului în prund

e timp de cinteze smulgând sângele tare sângele nerod
când dorul dor frământă în picioare în cumpănă de tâmple colţi de lapte

frânturi din ce va fi să fie ar fi cine ar fi o carte scrisă în mine un castel
pornit în drum de semeţia vreascurilor unghiilor vremii

n-am avut niciodată habar n-am nici acum
sunt rugul meu cuptorul meu covată sunt gromolnic

si poate nu din dor nu din cuvânt se scriu oamenii noi
ci nu din mine nu se doare nu e căpătâi o să fiu

grozava călăuză mama amândurora
născuţi neîntâmplător împreună într-o noapte din sud