muntele

lângă mine creşte un munte înspăimântător creşte zilnic hrănit de mame se zice ale răniţilor
altoit cu migală de mâini iscusite muntele plânge tremură bură ce cuvânt bură
dacă aş avea şi eu mâini astfel de mâini l-aş mai scutura de zăpezile şi amiezile umerilor
aş mai înţepa un nor ce bucurie că ştii poezie pe munte cu gură

uneori am impresia oamenii îl cred munte ca alpul şi andul şi retezatul godeanul
dar el e singurul munte care întinde oile la soare mănâncă brânze cântă doine din caval
unge drumuri cu flori cu oaspeţi cu rachiu de mure înţelepţeşte hanul
şi nu uită niciodată să fie cel mai cicălitor munte din emisfera lui de câmp cu un cal

alteori numai alteori pot spera să cânte despre mine pot fi prioritatea lui pot zbura
alteori pot fi numai eu o potecă sălăşluită în pântecele lui garofiţa pietrei craiului
cine află cum marginea unei câmpii poate să nască muntele acesta semeţ voi afla
cumva unde stau ierburile care taie spaima şi ciuda că n-am ştiut buzele ochiul raiului

lângă mine creşte de la o vreme un munte brăzdat de puteri şi spaime multe
hotărât să arate alpiniştilor calea cea dreaptă fărădelegea inventarea aproapelui
pe el şiroiesc stâlpi pentru lumină apeducte pentru băi cu bulbuci poeţi cu basme culte
am uitat să-i pun pe masă un cuţit am prefăcut un text poporan într-o lume de munţi normali

de multe ori îmi vine să nu mai pun rime ce rost ar avea la poalele unui asemenea munte
mai bine tund cărări plivesc straturile de cuvinte mai semeţesc o cascadă pe alocuri
uneori nici fotografii nu i-aş putea face ar apărea ca un munte simplu cu oase cărunte
cu tuse de câine şi casă pe pământ cu nevastă munte şi copii munte mamă pe tocuri

mă întreb dacă nu cumva un asemenea munte măiastru face din mine o ţară fabuloasă cine sunt
dacă şi Nepalul ar fi fost un şpriţ de ţară fără munţii ăia plini de oameni minunaţi cu creste aprige
şi mă mai întreb dacă mai am ceva frumos de arătat în mine ca ţară în afară
de muntele meu înspăimântător cel mai frumos tată de copil din toată poezia toată frige

lângă mine se trezeşte dimineaţa vijelios un lanţ muntos uneori e cumplit de întors pe dos
îşi încruntă piscurile învăluindu-le prin dumnezeu porneşte încă o zi în care se întâmplă
cumva chiar se întâmplă să se petreacă mai multe avalanşe decât e permis unui om cuviincios
e drept că seara tot eu deschid uneori sticle şi şterg colacul cu sârmă ghimpată cu tâmplă

gândesc că şi ţara asta adică eu poate să fie tot un fel de şpriţ ca un Nepal care nu adăposteşte decât moarte şi o carte
de poezie