rochia trebuie sa fie alba
De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa.
Si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi, ci un trup.
Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu mai desparta.
Evanghelia lui Marcu, capitol 10
caii albi
în sâmbetele de duminică în ceruri când ne aşteptăm pe noi
noi cei cuminţi cei gustoşi croiţi cu migală
mi se pare mi se mare puţin anapoda să mai aştept calul alb
în guiana franceză şi sonoră se spune că e un băiat
singurul pământean care a lipit acordeonul de trompetă
pe treptele bisericii pe vântul care zburase noaptea
pe sfinţi dojeniţi în scripturi mi se pare
mai puţin anapoda să mai aştept
dinapoia ochiului unde fiecare femeie poartă un cal alb
eu am un bărbat am un trunchi poleit cu verdeaţă
mă hrănesc din vioara mea până atunci şi mă-nchin
din cai albi niciodată n-or să se facă viori
pe buchetele mele de stejari pe sfinţi mai tineri
mi se pare mai puţin anapoda să mai aştept
cai albi pe pereţi pentru vremuri în care
vocale triste din cuvinte le rostuiesc din voci dulci
dragele mele
caii albi nu vin de nicăieri nu vin cu domni
care lasă anotimpuri minunate să înceapă rânduite
ei vin din lumi urâte lumi minunate şi da
ei vin din lumi pământene organice cum îmi place mie
şi înainte de-a fi năzdrăvani amândoi dar amândoi au mâncat mult jăratec
caii albi nu vin în nopţi cu lună mare cu fântâni de prihană şi dor
ci se întâmplă în zile felurite când bei mănânci speli dojeneşti
în zile când nu eşti nici frumoasă nici minunată
da poate organică da
se întâmplă să vină cai albi care ştiu să răpească
şi caii albi nu te răpesc niciodată regină
adânci bătrâneţi te răpesc minunată sfredelită
frumoasa mea mireasa mea muribund
totul e minunat
şosete la locul lor ciorbă de un singur fel
te răpesc atât de gingaş cum tai ceapa
eram atât de sigură că niciun cal alb nu va veni
încât venind galop târâş pâş pâş
calul alb cu sufletul buze de iepure
cu viori în loc de stejari am ştiut că niciodată
dar niciodată nu va ajunge chiar la mine
iată fântâna mea iată noaptea cu lună mare
cal alb bărbat trunchi poleit cu verdeaţă
cal alb nici mult nu mai ai
eu cea cuminte cea regină nici mult nu mai ai
să răpeşti cea mai gingaşă tăietoare de ceapă
anapoda mi se mai pare să aştept
tu nici nu ştii că mie chiar mi-e frică să cobor scări
citez
“Ochi pentru ochi şi lumea va rămâne oarbă” – Gandhi.
this is sooo 2oo9 ;))
More than 70,000 advertising professionals have lost their jobs in this Great Recession. Lemonade is about what happens when people who were once paid to be creative in advertising are forced to be creative with their own lives.
din poezii din fluturi
copilul meu îţi ştie sfinţii
colindând mai înainte de moarte palate
îţi ştie norii blestemând ursita
patria mama aleanul
neputinţa ta de a fi pământ
copilul meu iţi ştie rostul
năpăstuit în colbul vremii
de vreun strămoş ce ţi-a menit
arzând în candele muieri jumătate din împărăţie
îţi ştie rânduiala cuvintelor din gură de bărbat de dumnezeu
învârtoşate pe hârtii de bărbat mâini de dumnezeu
copilul meu îţi ştie setea
îţi umple paharul spune bea tată
bea-mă de mână eu voi umbla ca tine lume
ştie cum mama are un duh ascuns în ciob
nepetrecută femeie nu vedeai ce e dincolo de vin buze de mamă
copilul meu îţi ştie câmpul
năpădit de apă grea cu suflet lat în pântec
apă trecută de şapte ori prin ciur şi ruptă în două la piciorul tău
îţi ştie caii rupţi din carte şi împuiţi între nisipuri eu nu-i înţeleg
dacă mă porţi în spate o să mă muşc cu soarele
copilul meu îţi ştie tatăl
la vremea cuvenită o să vină acasă
Tatiana
Imparte, Doamne, cu mine durerea
Din lacrima care te striga
Si da-mi alinarea si da-mi mangaierea,
Imparte cu mine durerea…
later edit: Tatiana e la Ateneu pana luni dimineata…
later edit 2: Am citit cateva cronici de ieri pana azi care o denumesc pe Tatiana Stepa “Joan Baez a Romaniei”. Nu stiu daca e ok s-o comparam cu ea acum, dupa ce nu mai e, nu stiu daca e pertinenta comparatia si nu stiu daca mai are vreo importanta… Dupa capul meu, cel mai important e ca, saptamana trecuta, la Folk You pe plaja din Vama, au fost cateva mii de oameni care au cantat pentru ultima oara impreuna cu ea… Cateva mii si poate altii cu miile care isi vor invata copiii ca folk-ul nu moare niciodata…
când dorul scrie în mine o carte scrie un castel
când dorul scrie în mine o carte scrie un castel
deznădăjduit de oameni scrie în mine oameni noi o să ştiu
că însemn că însemăn în lume plămadă de dumnezeu
că din două guri se sapă se udă din două pluguri truda rodului
când dorul umple lumea de păcat când semeţeşte vina
uitat de cerul fracturat de tot ce-a cotropit în cârciumi de prin sud
o să ştiu că nu sunt carne fără lucrare nu sunt jgheab sau poate
că sunt chiar sunt viermele născător de mătase
când dorul negreşit învolburat căscat din gură mare
va cresta maluri tăioase din mine va biciui apele pământului
nimic din tot nimic nu ştie unde să întâmple să poruncească
înţelenirea brazilor de prin femei de prin iuţirea dorului în prund
e timp de cinteze smulgând sângele tare sângele nerod
când dorul dor frământă în picioare în cumpănă de tâmple colţi de lapte
frânturi din ce va fi să fie ar fi cine ar fi o carte scrisă în mine un castel
pornit în drum de semeţia vreascurilor unghiilor vremii
n-am avut niciodată habar n-am nici acum
sunt rugul meu cuptorul meu covată sunt gromolnic
si poate nu din dor nu din cuvânt se scriu oamenii noi
ci nu din mine nu se doare nu e căpătâi o să fiu
grozava călăuză mama amândurora
născuţi neîntâmplător împreună într-o noapte din sud
“numai o femeie ar putea scrie asa”
urzeşte-mi trupul din poteci cu cerbi
şi dumnezei jucându-se de-a vântul
azi sânul crin mi-l voi zidi sub ierbi
şi ochii mei or izvorî pământul
nu plângi de neam şi nici de sărutare
când osul prost mai pierde un alean
nici plângi de tine singur prin pahare
înţelenind în lume dalb mărgean
azi palmele-mi ca mierea s-or desface
peste felii de floare şi de brad
zidind iubirii şură cum se tace
în fiecare zori socot să cad
urzeşte-mi trupul ca pe-un boţ de iarnă
din vântul dumnezeilor pribeag
nu plângi cum floarea crinilor să cearnă
un om un zid o cale prinsă-n prag
după-amiaza
mamaia are pijamale cu despicături le îmbrac altele peste altele
praf de lână de mărgele roşii le-am deşirat numai puţin
doamne iese poezie din sertarele alea din casa aia nu mai e a mea
ederă caracatiţe perle negre
fă-mi elastic eu nu ştiu să ies pe-afară
salcia merge ca familia cu vie amestecată mâna maicii domnului
am pe cer animale mici în culori japoneze
dau din ochi repede repede repetare m-au furat fetele alea scâncesc
crusoe dafoe totuşi m-a învăţat duşmancele
las ochii mamă las să plângă sunt nătângă
tataia aproape curge pe lângă când pune rămurica de cimbru ultima în borş
nu ştii ce-i bun asta e altă mâncare de peşte nu ştii ce-i bun
***
ieşi din bloc
dreapta stâlp despicat în trotuar cazi şi rupi tot ce-a croşetat mamaia în genunchi
stânga împrejur plângi rochia se învârte
ieşi din bloc
stânga dreapta biserica turnul cu pricina casa cu pricina pe străduţe
casa noastră nu mai e a noastră cinci drumuri
unul duce la casa profesoarei care nu mai e profesoară
casa ţiganilor care nu mai sunt ţigani
jandarmii care nu mai sunt jandarmi
gazul cred ca e tot acolo unde l-am lăsat
dreapta la poliţie la farmacie
la casa care o să fie pentru altcineva acasă la bunici
***
This is Ralu
