Nimeni nu poate pricepe

nimeni nu poate pricepe
bucuria că ți-am făcut unghii

îți visez cei cinci centimetri de piele
pe care am depus-o celulă cu celulă peste tine
nimeni nu poate pricepe umflarea unui mușchi
bucuria inimii intrând victorioasă în trunchiul tău

îmi place să te știu din profil
cu picioare de viespe și ochi anacronici
făcând tumbe pentru că ți-au plăcut strugurii sau
filmele de fete care îți alungă tatăl de pe canapea

ne vedem mâine și
lasă-mă să-ți spun pentru prima și ultima oară
eu sunt mai mică decât tine

Cina

pun întotdeauna un tacâm în plus la masă
nu se știe niciodată cine vine la cină

au fost zile când furculițele ridicau sughițuri din farfurie
când alergam singurătatea pe fundul cănii și tacâmul
era mereu în plus
ca o gaiță pe ramura care curge pere

sau seri când vroiam să hrănesc oameni pe care nu i-am apucat destul
care m-ar fi iubit dacă ar fi trăit
m-ar fi învățat cum se curăță peștele cu burta plină
și s-ar fi bucurat de ciorbele mele cu cimbru

acum am întotdeauna un frate la masă
fiecare frate care adulmecă fierturile
amestecurile de cărnuri despicate
așa cum știu mamele care devin bunici
așa cum aduni copanele mai multor animale în aceeași pungă
ca să ai întotdeauna un număr perfect pentru cină

să ai o farfurie în plus
nu se știe niciodată cine vine azi la masă

Tags: poezie, raluca

Scrieți Poezie

nu vă fie rușine să mai
scrieți poezie
nu vă ascundeți în povești în cafele pe treceri de pietoni
seara când capetele se aştern pe perne
mai scrieți poezie pentru copilul meu

manualele și urechile vă așteaptă
rețelele sociale culegerile uniunea cântăreții
tiparnițele s-au pornit să culeagă litere pentru voi
scrieți poezie nu vă fie rușine
nu lăsați cuvintele să moară în fotografii

copilul meu va iubi pe versurile voastre va scrie simfonii va face comentarii pentru bac
nu vă fie rușine să umpleți pagini albe cu stiloul
dimineața când capetele se lasă umplute de cafea
scrieți poezie
la fel cum urziți minuni

// poza de la theCherryBlossomGirl

Tags: poezie, rusine, scrie

BALCON

în mintea mea trăiește un om
într-un balcon destul de mic forjat
florile mușcatele îi mor una câte una
uită să le ude în fiecare dimineață în mintea mea
ca pastilele cele mici de luat zi de zi
uită pisica afară și ghiveciul e la îndemână
îmi umple mintea de pământ după ce îl crapă

aici trăiește un om simplu cinstit
are uși în loc de ferestre spune bună dimineața când e dimineață
își spală singură rochia de mireasă
fumează numai în balconul forjat
unde miroase a pâine coaptă din cartierul evreilor
și florile cad puse la presat

ea râde își întinde rochia peste genunchi
din toată privirea poate să încapă toată strada
o grămadă de nori și toate balcoanele din jur mușcate
singura poveste a lumii s-a întâmplat aici

dintr-un caiet din 2008

dacă plângi în nopţi de-a valma
dacă baţi copii şi cai
ţine dragostea şi palma
pentru locul strâmt din rai

casa mea e plină doamne
plină de un om sfios
care-adună-n gropi şi toamne
ce-i străbun şi ce-i frumos

nunta zorilor nedrepte
lunci pe trepte mi-a căzut
iar din mame înţelepte
am cernut un om cernut

nici femeie nici prea lină
nu ştiu spune vorbe mari
nici n-am fost pe rând purtată
coapselor cu lăutari

nici copilă nici femeie
casă ochilor pribegi
tu eşti orb dintre condeie
dintre sticlele de legi

nu sunt leu nu pot fi rege
nici coborâtor din morţi
nu port zale se-nţelege
sau tei falnic pe la porţi

eu nu sunt decât femeie
şi femeie-aşa te rog
să ţii flori copii crâmpeie
nu doar cal ci inorog

rochii

din rochii vechi și noi îmi scriu în fiecare zi
un rost pe care l-am hrănit cumva
îmi place să scriu la fel cum îmi place constanța
ruptă din mal și spălată
cu sare cu îndrăgostiți geamanduri

rochiile mele ca mapele vânzătorilor
pe care le scriu dar nu le aranjez
niciodată corespunzător

poate fiecare rochie să fie și fiecare femeie
pe care o joc la micul dejun la prânz
cină
cu falduri cu griji îmi place
mă îmbrac așa cu mine ca o mănușă

de aceea vă spun nimic nu e ciudat
anapoda sau nefiresc
vreau să vă spun
numai atunci când am renunțat la rochiile mele
sutele noianele de rochii din dormitor
numai atunci am renunțat de tot
la femeile pe care le-am fost în trecut

~~~

Tags: bucuresti, poezie, rochie

SECRET

“He who makes a beast of himself gets rid of the pain of being a man.” – Samuel Johnson

îmi vine uneori să am încredere
în hulubi în fanfara de la metrou și câinii vânzătorului de ziare
îmi vine să mai stau în balcoane și să mai caut tei cu flori

fiecare femeie ascunde un secret
îl indoapă cu înghețată odată pe lună
îl crește în ghiveci sau în pântec
și nu-i dă drumul în veci

deși uneori îmi vine să am încredere
că pot să nasc să-mi ascut vocea să am parte
îmi vine să pot saluta victorioasă
zilele următoare

Tags: All my entries, secret, tei

PALMA

în palma mea stângă se scrie
o carte de bucate
mi-o dictează cineva ca pe-o fițuică la fel
cum îmi dictează deopotrivă poezii

din când în când trag cu ochiul
când ți se face foame sau când
nu mai știu ce să-ți spun
și se lasă tăcerea aceea
tăcerea de când știm că ți-e prea bine

am fripturi și dulcețuri am și cidru
le-am scris mic de tot în palmă
cât să încapă bunătăți pentru toate zilele

le-am scris în palma stângă
cât o carte de bucate

iartă-mă
iartă-mă că ți-am făcut bunătăți
în loc să-ți scriu poezii

din lucruri pe care le scriam si nu stiam atunci de ce…

ODĂ

Temeiul meu, tu, suflet de femeie-n trup de sfinţi…
Lumină-mă şi uită-mă…
Îndreaptă-mă din lacrimi…

Mă pierd şi mă dezmierd şi nu ştiu de mai vreau să mă adun…
Apasă luna prin poteci…
Sărută munca zorilor…

Tărâmul meu, unde apele curg pe tăcute…
La amurguri cu cai ce nu îngenunchează niciodată…
Oameni vechi si muti de rusinea apelor dulci…
Povestea o stii, neclintirea
Caută-mi chipul în timpuri…
În zidurile astea, femeie,
În praf în sufletul tău
Pe fundul Dunării…

Mă am dintre tine şi mor călător…
Mai stai pe tărâmul meu, femeie…
Să mi te ţintuiesc alături şi să uit că am fost doar bărbat…

(Călăraşi, iunie 2008)

caii albi

în sâmbetele de duminică în ceruri când ne aşteptăm pe noi
noi cei cuminţi cei gustoşi croiţi cu migală
mi se pare mi se mare puţin anapoda să mai aştept calul alb

în guiana franceză şi sonoră se spune că e un băiat
singurul pământean care a lipit acordeonul de trompetă
pe treptele bisericii pe vântul care zburase noaptea
pe sfinţi dojeniţi în scripturi mi se pare
mai puţin anapoda să mai aştept

dinapoia ochiului unde fiecare femeie poartă un cal alb
eu am un bărbat am un trunchi poleit cu verdeaţă
mă hrănesc din vioara mea până atunci şi mă-nchin
din cai albi niciodată n-or să se facă viori

pe buchetele mele de stejari pe sfinţi mai tineri
mi se pare mai puţin anapoda să mai aştept
cai albi pe pereţi pentru vremuri în care
vocale triste din cuvinte le rostuiesc din voci dulci
dragele mele

caii albi nu vin de nicăieri nu vin cu domni
care lasă anotimpuri minunate să înceapă rânduite
ei vin din lumi urâte lumi minunate şi da
ei vin din lumi pământene organice cum îmi place mie
şi înainte de-a fi năzdrăvani amândoi dar amândoi au mâncat mult jăratec

caii albi nu vin în nopţi cu lună mare cu fântâni de prihană şi dor
ci se întâmplă în zile felurite când bei mănânci speli dojeneşti
în zile când nu eşti nici frumoasă nici minunată
da poate organică da
se întâmplă să vină cai albi care ştiu să răpească

şi caii albi nu te răpesc niciodată regină
adânci bătrâneţi te răpesc minunată sfredelită
frumoasa mea mireasa mea muribund
totul e minunat
şosete la locul lor ciorbă de un singur fel
te răpesc atât de gingaş cum tai ceapa

eram atât de sigură că niciun cal alb nu va veni
încât venind galop târâş pâş pâş
calul alb cu sufletul buze de iepure
cu viori în loc de stejari am ştiut că niciodată
dar niciodată nu va ajunge chiar la mine
iată fântâna mea iată noaptea cu lună mare
cal alb bărbat trunchi poleit cu verdeaţă
cal alb nici mult nu mai ai
eu cea cuminte cea regină nici mult nu mai ai
să răpeşti cea mai gingaşă tăietoare de ceapă

anapoda mi se mai pare să aştept
tu nici nu ştii că mie chiar mi-e frică să cobor scări